Mă aflu aici ca să te rog să-ţi deschizi sufletul şi să-l transformi într-o frumoasă rază de soare pentru că în ultimul timp l-ai lăsat să mă alerge peste tot. Din cauza ta am devenit tot mai ocupat. Ştii măcar cine sunt eu? Mă poţi numi eroul tău sau poţi să-mi spui prostul care nu-şi mai închide gura.
Bântui pe planeta asta ca să salvez fiinţe firave şi proaste ca tine. Oh, nu mă înţelege greşit! Pe planeta mea, cuvântul "prost" este denumirea unei plante care mănîncă muşte.
Numele meu este domnul S. şi am fost trimis să las câteva mesaje pentru sufletele mele scăpate de sub control.
Primul suflet, care mi-a scăpat de sub control acum o lună, a fost cel al unei drogate, care a zis că nu poate trăi fără jumătatea ei aşa că s-a gândit să se taie cu lama pe brat şi să facă o poză cu noul ei IPhone.
Sărăcuţa de ea, dacă nu m-a ascultat...poza nu a mai ajuns pe facebook, ea a ajuns la spital si braţul ei arată ca o legumă.
Se gândea că nu doare, pentru că a mai văzut la cineva şi credea că sufletul ei pereche se va întoarce, îi va aduce înapoi farfuria cu macaroane pe care a mâncat-o de dimineaţă la ea şi va spune pe un ton grav "Te iubesc, eşti viaţa mea, nu pot trăi fără tine"
Când am văzut în ce hal au ajuns sufletele mele să gândească am zis că o să cad de la al trei-lea nor al lui Zeus direct în săgeata lui Cupidon şi o să îmi tai şi eu fundul, nu altceva pentru că la noi nu există facebook, dar găseşti Nornia, ceva asemănător.
Zeus mi-a spus în momentul ăla că eu trebuie să aduc sufletul ăsta pe calea cea bună. Ştiam cu toţii...dacă nu fac asta o să ajung să hrănesc şobolanii din beciul ţarii.
Sufletele lor sunt negre, ucigătoare şi nu reuşesc să le vindec nici dacă le dau sângele meu!
Eu, ca înger vindecător, am coborât aici, pe planeta voastră şi am intrat în "Uniunea celor doisprezece conducători"
Doamne, cand i-am văzut am zis că mor! Aveau feţe de intrai în pământ de frică sau te pişai pe tine de râs!
Oricum, primul de care am dat a fost unul pe nume "Berbec".
Vai de mine si de mine! Ăsta avea nişte coarne sucite în cap mai rău ca bicicletele. Aş fi râs de el dacă nu s-ar fi grăbit să mă atingă cu copita lui plină de jeg. Sunt obsedat de curăţenie.
"E rănit, vindecă sufletul ăsta fără să-l ucizi."mi-a spus beerbecul în timp ce pe mine m-a apucat un râs isteric.
Auzi la el! Păi bine măi, cap de oaie! Crezi că eu sun Valentin? Eu fac de trei ori semnul crucii ca să iasa lama si facebook-ul din capul ei si gata, daca iese bine, daca nu...o lasam să dispere!
Nu am făcut bine că a început să scoată fum pe nări...ok, gata cu prostiile că v-am zăpăcit de tot.
Chestia e că eu acum nu mai scap de ăştia doisprezece şi am nevoie de ajutorul vostru...vedeţi voi, eu chiar sunt un înger doar că am fost închis pentru vărsare de sânge.
De ce am vărsat sânge? Pentru că am iubit un demon.
De ce am iubit un demon? Pentru ca asta e la moda.
Ce caut aici? Am venit să te găsesc, Ella!
Notă: Dragă Ella,
Dacă îmi mai dai like la nori o să îţi rup săgeata lui Cupi- Dupi, lasă-mă să te caut, făi!
Notă: Dragă Ella,
Dacă îmi mai dai like la nori o să îţi rup săgeata lui Cupi- Dupi, lasă-mă să te caut, făi!